Lovitură de teatru la CFR Cluj! Un fost antrenor al ardelenilor revine în Gruia! Anunțul conducerii

CFR Cluj a ratat titlul de campioană în acest sezon, iar Dan Petrescu a decis să plece. „Bursucul” a fost deja prezentat la noua sa echipă, Jeonbuk (Coreea de Sud), iar oficialii ardelenilor au început de câteva zile bune să-i caute un înlocuitor.

Cristiano Bergodi părea mare favorit să preia echipa din Gruia, mai ales că a plecat de la Sepsi imediat după ce a cucerit Cupa României. Astăzi, mai multe surse din presa autohtonă au anunțat că italianul Roberto Bordin (Sheriff Tiraspol) ar fi în negocieri avansate cu șefii ardelenilor. Totuși, alesul conducerii este altul, tot un reprezentant al școlii italiene.

Andrea Madorlini, noul antrenor de la CFR Cluj

Romanian Liga IFCSB vrea un atacant senegalez, după ce negocierile cu Garita au picat! El e alesul conduceriiACUM 14 ORE

Este vorba despre Andrea Madorlini, care a mai antrenat CFR Cluj între noiembrie 2009 și septembrie 2010. Conform as.ro, patronul celor de la CFR a confirmat că Mandorlini va veni duminică în România pentru a semna contractul.

În primul său mandat în Gruia, antrenorul de 62 de ani a stat 35 de meciuri pe bancă. Cu el la timonă, CFR a câștigat titlul în sezonul 2009-2010 și a ajuns în grupele Europa League în sezonul ulterior.

După ce a plecat de la CFR, Mandorlini a activat numai în fotbalul italian, la Hellas Verona, Genoa, Cremonese, Padova și Mantova. Ultima echipă a preluat-o în luna februarie a acestui an, dar rezultatele au fost modeste, Mantova ajungând să joace brajul pentru menținere în Serie C.

Romanian Liga IRapid, aproape de o nouă lovitură, dar și o plecare importantă! Unul dintre jucători semnează cu UTAACUM 15 ORERomanian Liga I5 jucători de la Farul și 3 de la CFR în echipa sezonului, în SuperLigă! FCSB, doar 2 reprezentanțiACUM 16 ORE

Source: eurosport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post O interceptare telefonică dovedește că rușii au distrus barajul Kahovka, susține SBU: „Grupul nostru de sabotori e acolo”
Next post Contraofensiva ucraineană. Zelenski spune că se duc lupte grele în Donețk: „Bună treabă în Bahmut”