A fost prins cel mai căutat traficant de persoane din lume – Digi24

Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat joi arestarea în Sudan a „celui mai căutat din lume” traficant de fiinţe umane, în cadrul unei operaţiuni internaţionale de poliţie întreprinse împreună cu Interpol, informează AFP.

Kidane Zekarias Habtemariam, vizat de două alerte roşii emise de Interpol, era şeful unei reţele infracţionale care a răpit şi escrocat sute de migranţi din Africa de Est care doreau să ajungă în Europa, au transmis Ministerul de Interne al EAU şi Interpol.

Bărbatul, cetăţean al Eritreei, fusese arestat în Etiopia în 2020, dar a evadat în închisoare un an mai târziu şi a fost condamnat în contumacie la detenţie pe viaţă, precizează acelaşi comunicat comun.

Cu sprijinul Interpol, EAU au deschis ancheta cu privire la reţeaua lui Habtemariam şi tranzacţiile financiare ilegale realizate de fratele acestuia.

Anchetatorii au reuşit localizarea traficantului în Sudan, unde a fost arestat la 1 ianuarie de poliţişti locali, în cooperare cu autorităţile din Emirate, a anunţat într-o conferinţă de presă Said Abdoullah Al-Souwaidi, înalt responsabil din Ministerul de Interne.

„Traficantul de fiinţe umane cel mai căutat din lume nu va mai fi în stare să-şi comită faptele reprobabile”, a dat el asigurări.

„Am pus capăt uneia dintre cele mai importante axe de trafic de fiinţe umane spre Europa, care afecta mii de migranţi veniţi din Eritreea, Somalia şi Sudan, via Libia până în Europa”, a adăugat Al-Souwaidi.

Stephen Kavanagh, directorul serviciilor de poliţie din Interpol, a confirmat că traficantul era infractorul „cel mai căutat” în Ţările de Jos, în Etiopia, dar şi în alte câteva state.

Autorităţile din EAU, Etiopia, Ţările de Jos şi Sudan au jucat „un rol crucial” în anchetă, a salutat el într-un comunicat, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Arestarea lui Habtemariam „este dovada” forţei reţelei Interpol şi „a ceea ce poate fi realizat atunci când statele lucrează împreună”, a subliniat el.

Editor : Liviu Cojan

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post Cancelarul german, presat pentru a livra tancuri Ucrainei – Digi24
Next post Războiul din Ucraina, ziua 316. Armistiţiu dictat de Putin: Rusia opreşte luptele de Crăciun pentru 36 de – Mediafax