ZTE lansează un telefon cu un senzor Sony custom, Nubia Z50 – connect

ZTE nu este un nume de care auzim prea des de-a lungul anului, ei făcându-şi numele auzit în general prin ediţii speciale de telefoane care sărbătoresc motive cosmice sau telefoane de gaming Red Magic. Azi debutează un flagship, Nubia Z50, cu procesor Snapdragon 8 Gen 2 şi un senzor Sony custom.

Nu e de lepădat deloc nici pentru gameri, care primesc un ecran de 6.67 inch AMOLED, cu rezoluţie FHD+ şi refresh rate de 144 Hz. În acest ecran există un mic decupaj pentru o cameră selfie de 16 megapixeli. Speakerele de la bordul telefonului sunt unele stereo, cu suport Snapdragon Sound şi DTS:X Ultra. În spate găsim un senzor Sony special, un Sony IMX787, cu obiectiv de 35 mm, care ar trebui să fie excelent pentru captura Portrait.

Al doilea senzor din spate are 50 de megapixeli, e dedicat camerei ultrawide şi oferă autofocalizare. Asta îi permite să aibă şi rol de cameră Macro. Procesorul mai sus menţionat, Snapdragon 8 Gen 2 e însoţit de 16 GB RAM LPDDR5X, dar şi de 1 TB stocare UFS 4.0. Avem parte şi de o baterie în stil OnePlus 10 Pro, de 5000 mAh, cu încărcare la 80W. Noul venit rulează Android 13 cu interfaţa custom MyOS 13 şi va fi disponibil pe negru, alb sau verde.

Versiunea de bază, cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare porneşte de la 430 de dolari. Există şi una de 12 GB/ 256 GB la 350 USD şi una de 512 GB la 573 USD.

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post Un antrenor român l-a ”mitraliat” pe Didier Deschamps: ”Incredibil de aiurea! A vrut să-și arate micimea” – DigiSport
Next post Lionel Messi, cel mai bun din toate timpurile? Dezbatere amplă în Gazeta de azi: 6 mari fotbaliști analizați, – Gazeta Sporturilor