Xavi, la momentul adevărului! Prima reacție despre decizia lui Leo Messi de a nu reveni la Barcelona

  • Media: Fotbal Club, vineri, 21:00, DGS 1

  • UCL, finala: Man. City – Inter, sâmbătă, 22:00, DGS 1

Nu mai este un secret pentru nimeni că argentinianul prioritiza revenirea la Barcelona, însă catalanii nu l-au putut convinge să îi aleagă în detrimentul americanilor. La o zi după anunțul oficial al transferului, Xavi (43 de ani) a oferit o primă reacție. 

Xavi a reacționat după ce Leo Messi a refuzat-o pe Barcelona

Antrenorul Barcelonei anunțase de mai multe ori în ultimele luni că vorbește constant cu Messi și că speră că îi va putea deveni antrenor. Totuși, în ciuda refuzului de a reveni pe Camp Nou, Xavi nu-i poartă pică fostului său coechipier. 

„Am simțit o schimbare în ultimele săptămâni din partea lui. Poate că n-a mai fost atât de convins. Trebuie să respect decizia. Nu e ușor să fii Messi! A explicat cât de natural a putut – a avut o perioadă grea și nu mai vrea să fie în lumina reflectoarelor.

Vrea mai puțină presiune și tensiune, o viață de familie, liniștită. E o decizie personală, iar pe noi nu ne-au ajutat circumstanțele. Sunt convins că ne-ar fi fost bine cu Messi aici.

Europa „à la carte” ne face poftă cu o serie de vizite la restaurantele de top ale unor cunoscute hoteluri. Pe DIGI Life și DIGI Online, azi de la 19:00.

Am discutat mult, am avut speranță. Dar din cauza unor factori, nu s-a întâmplat. Îi doresc tot binele, îmi este prieten. Iubesc mult întreaga familie Messi”, a spus Xavi, conform Foot Mercato. 

Leo Messi: ”Îmi doream foarte mult să mă pot întoarce la Barcelona, dar mi-a fost teamă că se va întâmpla din nou același lucru”

Înainte ca anunțul să fie oficializat, în presa spaniolă a fost publicat un interviu amplu cu Messi, în cadrul căruia argentinianul și-a explicat decizia de a refuza revenirea la Barcelona. 

Da, adevărul este că, evident, îmi doream foarte mult, eram foarte încântat să mă pot întoarce, dar, pe de altă parte, după ceea ce am trăit (n.r. când a plecat de la Barcelona) și ieșirea pe care am avut-o, nu am vrut să fiu din nou în aceeași situație, să aștept să văd ce se întâmplă și las viitorul meu în mâinile altcuiva, ca să spun așa.

Am vrut să iau propria mea decizie, gândindu-mă la mine, la familia mea. Deși am auzit că s-a spus că La Liga a acceptat totul și că era în regulă pentru ei să mă întorc, mai erau multe alte lucruri de pus la punct.

Am auzit că trebuie să vândă jucători sau să scadă salariile jucătorilor și adevărul este că nu am vrut să trec prin asta. Am fost deja acuzat de multe lucruri care nu erau adevărate în cariera mea la Barcelona și eram deja puțin obosit.

Nu am vrut să trec prin toate astea. Când trebuia să plec, La Liga acceptase să mă legitimeze, dar până la urmă nu s-a putut.

Ei bine, mi-a fost teamă că se va întâmpla din nou același lucru… A trebuit să vin aici la Paris să stau mult timp într-un hotel cu familia, cu copiii mei mergând la școală, dar noi locuind tot la hotel…

Am vrut să iau singur decizia și de aceea nu am mers la Barca. Deși mi-ar fi plăcut, nu s-a putut”, a explicat Messi, potrivit Mundo Deportivo.

Etichete: barcelona , leo messi , xavi , lionel messi , inter miami


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Source: digisport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post ”Camora și Deac ți-au strigat la dușuri `Demisia, demisia`?” Șumudică a răspuns imediat! ”Mi-am dat seama că e groasă”
Next post Ubisoft anunţă încă un joc Prince of Persia, în stil Metroidvania – gadgets & lifestyle.