Tipurile de bacterii care pot provoca infecţii urinare – studiu – Mediafax

Sunt persoane care fac infecţii ale tractului urinar (ITU) în ciuda faptului că au grijă de igiena lor intimă şi urinează după contactul sexual – două modalităţi cunoscute de a evita riscul de infecţii urinare şi recomandate de specialiştii în Sănătate.

 

Un nou studiu sugerează însă că bacteriile din carne ar putea fi responsabile pentru o mare parte dintre infecţiile urinare pe care un om le poate avea în decursul vieţii.

 

Bacteria E. coli din carne este „responsabilă” de sute de mii de infecţii ale tractului urinar în Statele Unite în fiecare an, susţine un studiu al Universităţii George Washington publicat joi. Pe scurt, 85% din ITU sunt cauzate de E. coli, iar 8% din aceste infecţii sunt  din cauza consumului de carne, arată cercetarea. 

 

Ce spun specialiştii

 

Studiul, publicat în revista One Health, a analizat 1.188 de mostre de E. coli de la oameni şi 1.923 de mostre de carne, inclusiv de pui, curcan şi porc, din Flagstaff, Arizona, şi a estimat că tulpinile de E. coli de origine alimentară ar putea provoca până la 640.000 de ITU în fiecare an.

 

Tulpinile de E. coli de origine alimentară au fost asociate cu bacteriurie asimptomatică (prezenţa unei cantităţi semnificative de bacterii într-o probă de urină n.red.), infecţii ale tractului urinar şi sepsis (complicaţie severă a infecţiilor n.red.). 

 

„Cei mai mulţi oameni înţeleg că dacă mănâncă, spre exemplu, carne insuficient gătită sau dacă ingerează accidental bacterii din carne, pot avea dureri de stomac”, a declarat Lance B. Price, profesor de Sănătate a mediului şi a muncii la GWU şi unul dintre cercetătorii care au condus studiul. „Dar acum ştim, de asemenea, că anumite varietăţi specifice de E. coli, provenite din carnea crudă, provoacă, de asemenea, sute de mii de infecţii urinare (în SUA n.red.).

 

Price a declarat că studiul a extins înţelegerea modului în care poate arăta o infecţie de origine alimentară şi cum poate fi prevenită.

 

Echipa de oameni de ştiinţă, din care a făcut parte şi Cindy Liu de la GWU Milken Institute School of Public Health, a folosit o abordare genomică pentru a urmări originile infecţiilor cu E. coli. „Bacteria E. coli se adaptează la gazda sa, astfel încât fiecare mostră de bacterie pe care am găsit-o avea propriul pachet de ADN”, a declarat Price. „Am dezvoltat apoi un model statistic care a analizat tot acel ADN şi a prezis dacă acea bacterie provine de la un animal şi, în caz afirmativ, de la ce animal”. 

 

Simptomele infecţiei urinare

 

Infecţiile urinare se traduc cel mai frecvent prin infecţii ale vezicii urinare, care se recunosc prin durere sau senzaţie de arsură la urinare, urinare frecventă, sânge în urină sau crampe în zona inghinală sau în partea inferioară a abdomenului, precizează Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, citat de Washington Post. Unele infecţii urinare pot duce, de asemenea, la infecţii renale mai grave; simptomele includ febră, frisoane, dureri de spate şi greaţă sau vărsături, sau infecţii ale sângelui care pun în pericol viaţa, potrivit CDC. „Infecţiile fluxului sanguin cu E. coli ucid între 36.000 şi 40.000 de persoane pe an în Statele Unite”, conchide Price.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].

Source: mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post Conducerea lui Bayern a anunțat de ce l-a dat afară pe Julian Nagelsmann – DigiSport
Next post România U21 – Portugalia U21 0-2. Elevii lui Săndoi, învinși fără drept de apel pe stadionul Steaua – DigiSport