Schengen: Controalele la frontiera ungaro-croată vor fi desfiinţate din ianuarie. Ungaria, mesaj pentru România și Bulgaria – STIRILEPROTV.RO

Controalele la frontieră vor fi desfiinţate de la 1 ianuarie 2023 pe porţiunea de graniţă de 344 de kilometri dintre Ungaria şi Croaţia, ca urmare a aprobării integrării Croaţiei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen.

Secretarul de stat în Ministerul de Interne ungar, Bence Retvari a amintit şi de beneficiile pe care le-ar aduce aderarea la Schengen a României şi Bulgariei, transmite MTI, potrivit Agerpres.

Această schimbare va impulsiona turismul şi transportul dintre cele două ţări, a declarat presei oficialul ungar după ce Consiliul UE a aprobat intrarea Croaţiei în spaţiul Schengen.

De asemenea, poliţiştii care lucrau până acum la această graniţă vor putea fi transferaţi în alte posturi, a adăugat el.

Oficialul ungar a notat că şi România şi Bulgaria au fost foarte aproape de a adera la Schengen, doar două voturi despărţindu-le de aprobare.

Citește și

Retvari a subliniat că Ungaria a susţinut întotdeauna aderarea la Schengen nu doar a Croaţiei, ci şi a României şi Bulgariei, ceea ce, pe lângă întărirea relaţiilor economice, poate creşte şi nivelul de protecţie a frontierelor externe ale UE.

În plus, aderarea României ar facilita trecerea graniţei pentru etnicii maghiari care trăiesc în României, a mai notat oficialul ungar.

Comisar european: „Voi obţine aderarea României şi Bulgariei în acest mandat. Va fi prioritatea mea”

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat, joi, la Bruxelles, că este convinsă că va obţine aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen în cadrul actualului său mandat şi a promis să facă din acest lucru o prioritate.

Comisarul pentru afaceri interne a felicitat Croaţia şi pe cetăţenii croaţi pentru aderare şi a declarat că Bulgaria şi România merită, de asemenea, să adere la spaţiul Schengen, dar nu au reuşit să obţină sprijinul unanim necesar pentru a adera la spaţiul de liberă circulaţie a persoanelor şi bunurilor.

„Vreau să mă adresez şi cetăţenilor români şi bulgari. Meritaţi să fiţi membri deplini ai zonei Schengen. Meritaţi să aveţi acces la zona liberă de circulaţie. Aţi avut sprijin puternic aproape din partea aproape a tuturor statelor membre, din partea preşedinţiei cehe, a Comisiei”, a spus Johansson în cadrul unui briefing de presă comun cu ministrul ceh de interne, Vit Rakusan.

„V-aş minţi dacă nu aş spune că sunt, de asemenea, dezamăgită şi cred să împărtăşesc această dezamăgire cu cetăţenii din România şi Bulgaria. Este rolul Comisiei să fie optimistă şi să facă paşii următori. Vom continua să facem acest lucru şi sunt convinsă că vom obţine aderarea României şi Bulgariei în timpul acestui mandat şi aceasta va fi prioritatea mea”, a dat asigurări comisarul european pentru afaceri interne, potrivit Agerpres.

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post Pretinde că a prezis atacul de pe 11 septembrie și moartea Prințesei Diana, iar acum ”a văzut” câștigătoarea Cupei Mondiale – DigiSport
Next post Se face transferul lui Kevin Boli la FCSB? Ce spune Valeriu Iftime – Gazeta Sporturilor