Scandal în UE. Ungaria şi-a folosit dreptul de veto şi a blocat pachetul de ajutor de 18 miliarde de euro – Mediafax

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a ales să joace dur, folosindu-se de dreptul ţării sale de veto ca o pârghie pentru a cere deblocarea fondurile UE pentru ţara sa. UE a anunţat că va bloca o parte din fondurile destinate Budapestei din cauza încălcărilor statului de drept, relatează Politico.

Veto-ul maghiar de marţi a însemnat că au fost amânate deciziile privind toate celelalte teme de pe agenda miniştrilor de finanţe, inclusiv o rată minimă a impozitului pe profit.

„Nu am reuşit să adoptăm pachetul în ansamblul său, dar nu ne vom descuraja. Ambiţia noastră rămâne aceea de a începe plăţile către Ucraina în ianuarie”, a declarat ministrul ceh de finanţe, Zbyněk Stanjura, în funcţia sa de preşedinte al reuniunii miniştrilor de finanţe.

El a însărcinat Consiliul să lucreze la „o soluţie susţinută de 26 de state membre”, care ar putea ocoli veto-ul Ungariei.

Preşedinţia cehă trebuie să decidă acum care este calea de urmat: un posibil nou summit al miniştrilor de finanţe mai târziu în decembrie – data de 12 decembrie fiind vehiculată ca o dată posibilă – sau transferarea problemei la reuniunea liderilor UE de la jumătatea lunii decembrie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post Ursula von der Leyen transmite țărilor din Balcani să se decidă dacă vor cu UE sau cu Rusia – Digi24
Next post SUA „nu permit” Ucrainei să lanseze atacuri în Rusia şi „nu încurajează” astfel de atacuri – HotNews.ro