Reacția cancelarului de la Viena la apelurile de boicot împotriva companiilor austriece din România, după ce Austria a lăsat țara noastră în afara Schengen – HotNews.ro

Cancelarul austriac Karl Nehammer, cel care a blocat intrarea României în Schengen, a reacționat la apelurile din România de boicotare a firmelor cu acționariat austriac, susținând că astfel de demersuri ar afecta în primul rând țara noastră.

Karl Nehammer, cancelarul AustrieiFoto: Nicolas Economou/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cancelarul Austriei a făcut aceste declarații într-un interviu acordat postului public de televiziune ORF.

„Dăunează mai degrabă României”

Karl Nehammer s-a declarat „convins” că vetoul Austriei din Consiliul JAI care a lăsat România și Bulgaria în afara Schengen nu va avea consecințe pentru companiile austriece din cele două țări.

El a spus că un posibil boicot al companiilor austriece din România ar dăuna mai degrabă României decât Austriei, deoarece acestea aduc bani în țară și oferă locuri de muncă.

Cum explică discrepanța între datele privind numărul migranților

În interviul acordat postului public de televiziune, cancelarul austriac a reluat teza celor 75.000 de migranți ilegali ajunși în Austria fără a fi înregistrați înainte de vreun alt stat UE, el susținând, din nou, că mulți dintre cei neînregistrați ar veni prin România sau Bulgaria.

„România și Bulgaria au cifre diferite. Aceste țări nici nu ar putea cunoaște numărul adevărat dacă nu înregistrează oamenii”, a explicat Nehammer discrepanța dintre datele privind migranții prezentate de guvernul austriac și de autoritățile de la București și Sofia.

El a subliniat că ridicarea dreptului de veto va fi posibilă numai atunci când România și Bulgaria vor îmbunătăți protecția la frontiere.

„O presupunere absurdă”

Cancelarul Austriei a negat că în spatele votului negativ ar fi motive politice, spunând că orice legătură cu alegerile din Austria Inferioară de la finalul lunii ianuarie reprezintă „o presupunere absurdă”.

Aceasta, în condițiile în care demersul a fost interpretat drept un sprijin în alegerile din ianuarie pentru ÖVP, partidul pe care îl conduce.

Reamintim că România, care așteaptă intrarea în Schengen de 11 ani, nu a intrat în spațiul european de liberă circulație nici de această dată. Austria a reușit să blocheze joi o decizie favorabilă în Consiliul JAI, pentru aderarea la Schengen fiind necesară unanimitate. Olanda i s-a alăturat, în condițiile în care se opune aderării Bulgariei, iar votul a fost dat „la pachet cu România”. În timp ce România și Bulgaria au rămas în afara Schengen, Croația a fost acceptată, prin votul dat joi în Consiliul JAI, astfel că această țară va intra în Schengen din 1 ianuarie 2023.

Austria a invocat numărul mare al migranților ilegali care ajung în această țară, una dintre rute fiind România, cifre contrazise de autoritățile de la București.

După decizia Austriei, pe rețelele sociale au început să apară apeluri către români de a boicota băncile și companiile cu capital austriac din România, astfel de mesaje fiind lansate inclusiv de către politicieni.

Clubul de fotbal Universitatea Craiova a anunțat încă de joi că își va închide conturile la Raiffeisen Bank, că nu va mai alimenta de la OMV și că nu va mai organiza tabăra de vară în munții Austriei din cauza „atitudinii dezgustătoare a Austriei”. Tot joi seară au început să apară și poze cu supermarketuri care scot produse Red Bull și Pfanner de pe rafturi.

De asemenea, ministrul Turismului Daniel Cadariu le-a sugerat românilor să nu mai aleagă această țară pentru a merge la schi în vacanța de iarnă.

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post Ninge abundent în Marea Britanie. Aeroporturi închise, linii de cale ferată blocate, oamenii sunt sfătuiți… – Digi24
Next post Îi recunoști pe toți? Inteligența artificială a „dat timpul înapoi” și i-a făcut din nou copii pe Messi, Ronaldo și alții – DigiSport