Ovidiu Burcă a dezvăluit când a început să se gândească la promovarea cu Dinamo

  • UCL, finala: Man. City – Inter, sâmbătă, 22:00, DGS 1

  • MEDIA: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1

Ovidiu Burcă a dezvăluit când a început să se gândească la promovarea cu Dinamo

Numit în vara anului trecut la Dinamo, Ovidiu Burcă a reușit să o promoveze pe Dinamo în SuperLigă, însă a recunoscut că i-a fost destul de greu să facă acest lucru, mai ales la început. Antrenorul Câinilor a spus și când și-a dat seama că elevii săi au potențial și pot face pasul către primul eșalon, chiar dacă rezultatele nu reflectau acest lucru.

„Obiectivul nostru atunci când am venit la club nu era acela de a câștiga campionate. Era prea îndepărtat și nerealizabil în acel moment. Dar am venit cu o stare de spirit, am vrut să formăm o etică a muncii și un nivel de excelență așa cum știam că exista pe vremuri la Dinamo. Cred că de acolo a pornit. 

Am luat etapă de etapă, fără a avea un orizont, trebuie să fiu sincer și să recunosc asta. La promovare m-am gândit după ce am pierdut 5 meciuri din primele 7, dar am văzut că echipa avea substanță. Începusem să îi cunosc pe cei care erau acolo și m-am gândit că putem realiza anumite lucruri împreună”, a spus Burcă, la Fotbal Club.

La o zi de la obținerea victoriei decisive de la Mioveni, Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a intervenit la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport, și a anunțat ce urmează la club.

Andrei Nicolescu: ”Anul viitor avem o nouă provocare”

Acum avem posibilitatea să construim. Vreau să spun încă o dată. Noi o să fim pregătiți la debutul SuperLigii la doar 70-80 la sută. Toți fanii dinamoviști trebuie să înțeleagă asta. O să fim gata sută la sută după o lună, o lună și jumătate. Sistemul pe care noi funcționăm sper să facă din Dinamo o echipă surpriză a campionatului.

Aș vrea să cred că o să fim cel puțin în locurile 8-10 și dacă Ovidiu Burcă o să fie foarte inspirat poate o să fim și mai sus. Mă refer la tot. Toate echipele din Liga 1 au o componență stabilită, jucători cu care negociază.

Noi de abia de aseară ne-am apucat de treabă. Sunt foarte fericit că brandurile în România încep să-și găsească din nou locul. Ceea ce a realizat Hagi anul ăsta e un exemplu. Ce a făcut CFR în ultimii ani e tot un exemplu”, a transmis Andrei Nicolescu.

De asemenea, Andrei Nicolescu a anunțat că interdicția la transferuri va fi ridicată și că Dinamo se va întări pentru Liga 1.

Anul ăsta, Dinamo a avut o super provocare. Nimeni nu credea în promovare. Provocarea promovării a fost un examen foarte greu și l-am trecut. Anul viitor avem o nouă provocare. Interdicția la transferuri o să o ridicăm. O să aducem jucătorii de care avem nevoie, nu care sunt în vogă. Dinamo o să crească”, a spus Andrei Nicolescu.

Etichete: dinamo , superliga , ovidiu burca


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Source: digisport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post ”Nu am mai văzut așa ceva niciodată! Jur”. Trebuia să bată un penalty, dar gestul său a făcut înconjurul lumii
Next post Nu e Modric! Marca a anunțat cine va fi noul căpitan de la Real Madrid, după plecarea lui Benzema