Nota primită de Ciprian Tătărușanu după meciul AC Milan – AS Roma – DigiSport

  • La Liga: Athletic Bilbao – Osasuna, luni, 22:00, DGS 2

  • Cupa Ligii Angliei: Man. United – Charlton, marți, 22:00, DGS 1

Trupa lui Jose Mourinho l-a învins pe Ciprian Tătărușanu în minutele de final ale jocului. Ibanez, în minutul 87, și Abraham, în minutul 90+3, au punctat pentru oaspeți. Pentru echipa milaneză au înscris Kalulu, în minutul 30, respectiv Pobega, în minutul 77.

Nota lui Ciprian Tătărușanu după remiza cu AS Roma

Italienii susțin că portarul român ar fi putut face mai multe la golul egalizator înscris de AS Roma în prelungiri. Pentru evoluția sa, Ciprian Tătărușanu a primit nota 5.5.

Și-a petrecut toată prima repriză ca spectator, fiind nevoit să fie atent doar la șutul lui Zalewski, care s-a dus puțin pe lângă.

Chiar și a doua repriză a părut să decurgă fără probleme. La golul de 2-2 ar fi putut replica mai bine”, au notat cei de la Tuttomercatoweb.

În urma acestui rezultat, AC Milan se află pe locul trei în Serie A, cu 37 de puncte, în timp ce AS Roma se află pe poziția a șasea, cu 31 de puncte.

VIDEO cu rezumatul meciului AC Milan – AS Roma 2-2

Tătărușanu își poate pierde locul de titular la AC Milan. Anunțul italienilor

Titular în 15 meciuri ale celor de la AC Milan din actualul sezon, Ciprian Tătărușanu poate reveni pe banca de rezerve a campioanei din Serie A. Anunțul a fost făcut de cei de la Sempremilan, care au transmis că în locul românului poate fi titularizat Devis Vasquez (24 de ani), sosit la echipă la începutul anului 2023.

Concret, Vasquez se va lupta de la egal la egal pentru postul de număr 1 în poarta celor de la AC Milan cu Ciprian Tătărușanu, iar primul meci al columbianului poate fi împotriva lui Torino, în Cupa Italiei, miercuri, 11 ianuarie.

Rămâne de văzut dacă evoluțiile goalkeeper-ului sud-american vor fi pe placul lui Stefano Pioli și dacă Vasquez va rămâne în cele din urmă titularul celor de la AC Milan.

  • 350.000 de euro este cota de piață a lui Devis Vasquez, conform site-ului de specialitate Transfermarkt
  • Mike Maignan, Ciprian Tătărușanu și Antonio Mirante sunt ceilalți portari aflați în lotul lui AC Milan

Etichete: ac milan , ciprian tatarusanu , as roma , etapa 17 serie a , nota ciprian tatarusanu , rezumat ac milan as roma


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post Condiția lui Nicolae Dică pentru a deveni antrenorul lui CS Mioveni! Ce a cerut conducerii clubului – DigiSport
Next post La mai puțin de o lună de la încheierea Cupei Mondiale, Ivana Knoll rupe tăcerea: ce mesaje îi dădeau fotbaliștii – DigiSport