Milos Zeman: „Mai devreme sau mai târziu Rusia se va retrage din Ucraina” – HotNews.ro

Preşedintele Republicii Cehe, social-democratul Milos Zeman, şi-a exprimat luni la Praga speranţa că în cele din urmă Rusia se va retrage din Ucraina, transmite EFE.

Milos ZemanFoto: DreamsTime / Malivoja

În ultimul său discurs televizat de Crăciun, şeful statului ceh a declarat că, ”mai devreme sau mai târziu, presiunea ţărilor libere va face ca Rusia să se retragă de pe teritoriul Ucrainei”.

Zeman, acuzat în trecut că este prorus, şi-a schimbat atitudinea după invazia rusă şi a susţinut pe deplin ajutorul acordat Ucrainei de Republica Cehă.

Aproape o jumătate de milion de refugiaţi din Ucraina trăiesc în prezent în Republica Cehă, una dintre ţările europene cele mai active în privinţa sprijinului militar şi economic acordat statului ucrainean.

Zeman a insistat că a pledat mereu pentru nevoia de a menţine relaţii economice corecte cu Rusia, mai ales datorită importanţei sectorului energetic.

Totuşi, ”acum securitatea este mai importantă decât interesele economice ale lumii şi ale Republicii Cehe”, a apreciat preşedintele aflat la sfârşit de mandat.

Republica Cehă, care în 1968 a fost victima unei invazii sovietice, organizează în zilele 13 şi 14 ianuarie 2023 alegeri prezidenţiale, la care se caută un succesor pentru Zeman, care a stat 10 ani la putere. (Agerpres)

(Foto articol: ©Malivoja|Dreamstime.com)

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post A venit „nota de plată” pentru Dibu Martinez, după gesturile controversate care au făcut înconjurul lumii – DigiSport
Next post Annalena Baerbock: Şi cancelarul Scholz a intervenit pentru România. Aderarea la Schengen va urma – Digi24