Medvedev, criză de nervi: Premierul Japoniei ar trebui „să-şi facă harakiri” – Adevărul

Prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida, „a trădat memoria sutelor de mii de victime ale bombardamentelor americane asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki” şi din acest motiv „ar trebuie să-şi facă harakiri”, a declarat fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, informează sâmbătă Reuters şi TASS.

Dmitri Medvedev este unul din cei mai fervenţi susţinători ai războiului din Ucraina FOTO EPA-EFE

Pe canalul său de pe Telegram, Medvedev a calificat drept „o ruşine monstruoasă” declaraţia comună făcută cu o zi înainte de Kishida şi preşedintele american Joe Biden, conform căreia orice posibilă utilizare de către Rusia a unei arme nucleare în Ucraina „va constitui un act ostil împotriva întregii umanităţi, act ce nu va avea nicio justificare„, conform Agerpres.

Medvedev a declarat că nici măcar nu va comenta „paranoia privind planurile nucleare ale statului” rus.

Şeful guvernului nipon, într-un înjositor extaz de vasal, spune minciuni despre Rusia, trădând amintea sutelor de mii de japonezi care au ars în rugul nuclear la Hiroshima şi Nagasaki. Kishida nu dă doi bani pe faptul că singura ţară care a făcut uz de armă nucleară au fost SUA. Iar singura victimă a fost propria lui patrie„, a afirmat Dmitri Medvedev.

În opinia fostului preşedinte rus, prim-ministrul Japoniei „ar fi trebuit să-i amintească despre acest lucru preşedintelui SUA şi să ceară scuze„. „Dar nu, Kishida este doar un lacheu al americanilor. Iar slugile nu pot avea curaj. Nu ne rămâne decât să ne pară rău pentru japonezi„, a adăugat Medvedev.

Oficialul rus a descris în acest context metoda prin care premierul nipon ar putea „să spele această ruşine„, dar şi-a exprimat convingerea că „această generaţie de vasali japonezi nu au noţiunea demnităţii„.

Agenţia rusă TASS nu numeşte metoda la care s-a referit Medvedev, însă Reuters precizează că Medvedev s-a referit la seppuku sau harakiri, mod de sinucidere prin spintecarea pântecelui cu pumnalul sau cu sabia, practicat mai ales de samuraii japonezi.

Vineri, preşedintele Joe Biden l-a întâmpinat pe prim-ministrul japonez Fumio Kishida la Casa Albă, salutând puterea alianţei lor şi rolul sporit pe care Japonia intenţionează să îl joace în menţinerea stabilităţii în regiunea Asia-Pacific. Pe agenda discuţiilor cu liderul de la Casa Albă s-au aflat şi alte subiecte, precum războiul din Ucraina, consolidarea relaţiei bilaterale şi probleme legate de economie şi tehnologie.

Dmitri Medvedev, care obişnuia să se prezinte ca un modernizator liberal în perioada în care a exercitat mandatul de preşedinte al Federaţiei Ruse (2008 – 2012), este în prezent unul din cei mai fervenţi susţinători ai războiului din Ucraina. El denunţă în mod regulat Occidentul, pe care îl acuză că vrea să divizeze Rusia în beneficiul Ucrainei.

Medvedev a făcut cu regularitate în ultimele luni declaraţii agresive la adresa Occidentului şi a Ucrainei. El a atenţionat de mai multe ori că toate armele din arsenalul Moscovei, inclusiv armele nucleare strategice, ar putea fi folosite pentru a apăra teritoriile încorporate de Rusia de la Ucraina.  

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post Ministerul britanic al Apărării: De ce au plecat zece nave din portul Novorossiisk de la Marea Neagră – Digi24
Next post Sony anunţă „Walkman-ul de bogaţi”, modelul NW-A306, cu acustică Hi-Res Audio şi Android – Mobilissimo.ro