L-a refuzat pe Gigi Becali! ”Era o sumă amețitoare. Aș fi fost cel mai bine plătit din Liga 1” – DigiSport

  •  Premier League: Cr. Palace – Man. United, miercuri, 22:00, DGS 1

  •  Serie A: Empoli – Sampdoria, luni, 21:45, DGS 2

Jucătorul care l-a refuzat pe Gigi Becali. ”Era o sumă amețitoare. Aș fi fost cel mai bine plătit din Liga 1”

Așa s-a întâmplat, în trecut, și cu Dan Alexa (43 de ani). Actualul antrenor al celor de la FC Brașov a fost la un pas de roș-albaștri în urmă cu 17 ani.

Alexa spune că Gigi Becali, dar și Cosmin Olăroiu au insistat la acea vreme pentru ca el să parafeze un contract cu FCSB.

”Am avut ofertă de la FCSB. Aș fi fost cel mai bine plătit jucător din Liga 1.

Am avut o ofertă foarte bună de la domnul Gigi Becali. Ne aflam în 2006, iarna. Era o sumă amețitoare. Chiar aveam pe masă un contract mai bun decât luam din China. Domnul Becali, Gigi, a vrut să mă transfere foarte mult. Olăroiu, la fel, foarte mult. Meme (n.r. – MM Stoica, managerul general al clubului) plecase.

Monte Cassino, nouă luni în iad, urmărește una dintre cele mai îngrozitoare lupte din istorie. Pe DIGI World și Digi Online, azi de la 21:55.

Vorbisem cu ei, mă înțelesesem asupra contractului că joc la Steaua și apoi m-au sunat domnii Badea și Nețoiu”, a dezvăluit Alexa, în cadrul podcastului Victory Extra Time, realizat de Marian Codirlă.

Dan Alexa a spus cum a ratat transferul la FCSB

Chestionat despre modul în care cei doi foști acționari ai lui Dinamo ”l-au întors” din drumul către FCSB, Alexa a replicat:

”Nu m-au convins foarte greu, pentru că nu doar banii contează. Eu sunt un tip loial. Dacă cineva, cu care am mers la drum, îmi zice ’te rog, fă-o pentru mine’, atunci așa fac. Și nu m-am mai dus și nici nu am regretat că nu am fost la Steaua”, a mai spus Alexa.

În acel sezon, 2005-2006, FCSB, antrenată de Cosmin Olăroiu, a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA, unde a fost eliminată de Middlesbrough.

Pe 27 aprilie 2006, FCSB, echipa dirijată de Mirel Rădoi din teren, conducea echipa britanică cu 2-0 după doar 24 de minute, rezultat care, cumulat cu victoria cu 1-0 din tur, îi oferea prima șansă la o calificare în finala Cupei UEFA.

Totuși, după golul de 2-0 semnat de Dorin Goian a urmat o cădere totală, FCSB a încasat patru goluri, ultimul, cel al eliminării, în minutul 89, și a părăsit competiția.

Cine este acum cel mai bine plătit jucător de la FCSB

După plecarea  lui Florin Tănase la Al-Jazira, cel mai bine plătit fotbalist al bucureștenilor a devenit Billel Omrani (29 de ani).

  • Un milion de euro este cota de piață a lui Omrani, potrivit Transfermarkt.
  • Un gol și două assist-uri în 11 meciuri a adunat Billel Omrani la FCSB.

Adus de FCSB la mijlocul lunii septembrie 2022, Omrani a fost convins de Gigi Becali să semneze cu un bonus de 250.000 de euro și un salariu de 20.000 de euro lunar. Florinel Coman și Andrea Compagno completează clasamentul celor mai bine plătiți jucători de la vicecampioana României, cu 17.000 de euro, respectiv 15.000 pe lună, notează Fanatik.

Deian Sorescu îi va face concurență lui Billel Omrani după transferul la FCSB. Împrumutat de la Rakow, fotbalistul câștiga aproximativ 20.000 de euro lunar.

Etichete: gigi becali , dan alexa , cosmin olaroiu , billel omrani , transferuri fcsb , omrani fcsb , top salarii fcsb


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post MERCATO 2023 | Toate transferurile iernii sunt aici! Chelsea a făcut o mutare de 100 de milioane de euro – DigiSport
Next post Fosta elevă a lui Darren Cahill, prima favorită eliminată de la Australian Open 2023 – HotNews