Finala America Express. Factorii care au contribuit la victoria echipei Cătălin Bordea – Nelu Cortea – EVENIMENTUL ZILEI

Comedianții Cătălin Bordea și Nelu Cortea au câștigat marele premiu în valoare de 30.000 de euro pus în joc la America Express. Cei doi s-au impus în finala contra echipei formată de Andreea Antonescu și Andreea Bălan, reușind să ajungă primii la Irina Fodor. Cei doi concurenți s-au dovedit a fi mult mai motivați, dar și mai bine pregătiți, fizic și psihic ca să facă față greutăților cu care s-au confruntat pe traseu.

În primul rând, unul din factorii care au contribuit decisiv la victoria echipei Bordea – Cortea a fost rapiditatea celui dintâi, combinată cu inteligența celui de-al doilea. Cei doi au reușit să câștige, astfel, multe dintre probele pe care le-au avut. În plus, umorul cu care au abordat situațiile dificile i-a ajutat să le depășească mult mai ușor și să se descurce în momentele critice.

De asemenea, legăturile strânse de prietenie, dintre cei doi, care se cunosc din timpul facultății, și-au spus cuvântul. Spre deosebire de ei, Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru se cunosc de doar câțiva ani, iar finalistele Andreea Bălan și Andreea Antonescu s-au înstrăinat după rupture trupei în care au activat în anii ‘90.

În plus, nu trebuie uitat nici norocul pe care l-au avut cei doi finaliști. Fortuna le-a zâmbit, în special, în semifinală, când au câștigat în fața cuplului Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, după cum relatează cancan.ro.

Foto Instagram. Montaj EVZ

Cătălin Bordea și Nelu Cortea câștigătorii America Express

Cătălin Bordea și Nelu Cortea au câștigat finala competiției America Express, difuzată de Antena 1, cei doi comedianți obținând premiul cel mare de 30.000 de euro. Echipa Bordea – Cortea le-a depășit pe contracandidatele Andreea Antonescu și Andrea Bălan în ultima etapă a concursului.

După 7.000 de kilometri parcurși prin Mexic, Guatemala și Columbia, cele două perechi s-au confruntat pentru ultima dată pe Drumul Aurului, emisiunea fiind difuzată duminică, 26 martie. Cătălin Bordea, Nelu Cortea, Andreea Antonescu și Andreea Bălan au trecut printr-o mulțime de misiuni la sol, pe apă și în aer.

După șapte săptămâni în care au fost nevoiți să supraviețuiască cu un euro pe zi și să caute cazare la localnici, concurenții au ajuns la linia de finish.

Source: evz.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post Gigi Becali a refuzat o ofertă de un miliard de euro – DigiSport
Next post Ilie Năstase a ”citit-o” pe Sorana Cîrstea: ”Nu este târziu, la vârsta ei are o mare experiență” – DigiSport