FC Botoşani şi-a prezentat noile transferuri! Ce a spus Flavius Stoican și cum a analizat… – Prosport

Antrenorul lui FC Botoşani, Flavius Stoican, spune că din prima zi de pregătire a acestui an a pus amprenta pe meciul cu Universitatea Craiova, programat sâmbătă, de la ora 20.00, în etapa a 22-a a Superligii. Tehnicianul moldovenilor a subliniat importanţa acestui meci şi este încrezător că jucătorii săi vor fi extrem de motivaţi pentru a obţine cele trei puncte din partida cu oltenii.

Flavius Stoican: „Tot focusul nostru a fost pe CSU Craiova, putem face un meci mare, vreau din suflet să câştigăm!” 

„Un meci destul de greu, am fost în cantonament şi i-am văzut pe Craiova într-o partidă amicală, pe care au dominat-o de la cap la coadă, au în componenţă jucători care sunt în vizorul echipei naţionale, jucători tineri care vor să prindă un contract afară, un antrenor cu experienţă, este o echipă care se bate la titlu. Dar nu vreau să insist asupra lor. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă din prima zi a cantonamentului, tot focusul nostru a fost pe acest prim meci, cu CSU Craiova. Tot timpul îi aminteam pe adversari în timpul şedinţelor de pregătire, fiecare jucător ştie ce are de făcut, ştie tot despre ce adversar are în faţă, aşa că ne putem ridica la nivelul jocului şi al adversarului, chiar dacă ei pleacă favoriţi. Vom face tot pentru a câştiga, ne-au dat încredere şi meciurile amicale.

Oamenii vor să vadă determinare, să vadă cum jucătorii dau totul pe teren. Ne concentrăm să jucăm bine, iar rezultatul va veni în urma jocului, eu le dau încredere, ei au potenţial şi putem face o partidă mare, îmi doresc din suflet să câştigăm acest meci. Câştigăm cu Craiova, încrederea va fi tot mai mare. Nu mă eschivez, cu toate puterile noastre, vreau să batem Craiova, chiar dacă ei au o cotă foarte bună” a declarat Flavius Stoican, care a fost invitat, la conferinţa de presă, să spună „cum îi va face pe olteni să uite de titlu”.

Botoşaniul şi-a prezentat achiziţiile

Înaintea primei partide oficiale din 2023, FC Botoşani şi-a prezentat noile achiziţii: portarul Răzvan Ducan, de la FCSB, fundaşul dreapta Ayrton Mboko, de la Farul Constanţa, stoperul Gabriel Mutombo, de la Troyes, mijlocaşul Eduard Florescu, revenit, după câteva luni petrecute la Universitatea Craiova, extrema Cătălin Golofca, revenit după câţiva ani la FC Botoşani, mijlocaşul George Dragomir, de la Sepsi, mijlocaşul Marius Cioiu, de la Petrolul, cu care Stoican a lucrat şi la Viitorul Pandurii, şi tânărul de 18 ani Gabriel Niculescu.

Acestora li se vor adăuga Charles Petro, un mijlocal defensiv din Malawi, care vine de la Şeriff Tiraspol şi Filip Antovski, un fundaş stânga care a fost la Austria Viena.

Ongenda s-ar putea întoarce la Botoşani

„Vreau să ne luăm grija de la această zonă fierbinte, să ne îndepărtăm de zona fierbinte, ne gândim la primul meci, nu mai departe, la play-off. Focusul nostru e să câştigăm cu Craiova. Mai vrem un jucător în stânga, fiindcă îl avem decât pe Ţigănaşu. Când facem o alegere, suntem atenţi la fiecare detaliu, nu doar vedem nişte imagini”, a spus Flavius Stoican, care a adăugat că este posibil să revină şi Hervin Ongenda la FC Botoşani, finanţatorul Valeriu Iftime urmând să aibă în curând o întâlnire cu acesta.

În legătură cu declaraţia fostului patron al lui Poli Timişoara, Marian Iancu, care a spus că FC Botoşani este corespondenta Gloriei Bistriţa şi îşi doreşte să retrogradeze, replica a venit din partea moldovenilor.

„Este o lipsă de respect la adresa echipei noastre şi a celor care investesc, avem demnitatea noastră şi nu vom fi niciodată Gloria Bistriţa. Vrem să ajungem în zona play-off-ului. Din cauza unor alegeri greşite în vară legate de transferuri am ajuns în această situaţie, dar gândul nostru a fost mereu la play-off”, a spus preşedintele Botoşaniului, Cătălin Anton.

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post Putin a convocat Consiliul de Securitate la Moscova – Digi24
Next post Reuniune crucială NATO în Germania. „Pachet semnificativ” de ajutor militar pentru Ucraina, dar fără… – Digi24