Cristiano Ronaldo a ajuns pe mâna unui român la noua echipă din Arabia Saudită – Ziare.com

Duminica, 01 Ianuarie 2023, ora 11:44

5820 citiri

Internaţionalul portughez Cristiano Ronaldo, fără club de la rezilierea contractului cu Manchester United la sfârşitul lunii noiembrie, a semnat pentru doi ani şi jumătate, până în iunie 2025, cu Al-Nassr, a anunţat, vineri seară, clubul saudit.

„Abia aştept să descopăr un nou campionat de fotbal, într-o altă ţară”, a spus Ronaldo, în vârstă de 37 de ani, citat pe contul de Twitter al noului său club. El a pozat cu noul său tricou, galben şi albastru, cu numărul său obişnuit 7.

Transferul fostului jucător de la Real Madrid, cel mai bun marcator din istoria Ligii Campionilor, este unul dintre cele mai răsunătoare din istorie prin suma uluitoare a salariului, estimată la 200 de milioane de euro pe doi ani şi jumătate, şi pentru că scoate în evidenţă campionat al Arabiei Saudite mai puţin cunoscut.

„Se scrie istoria. Acest transfer nu numai că va inspira clubul nostru să aibă şi mai mult succes, dar va inspira liga noastră, ţara noastră şi viitoarele generaţii de băieţi şi fete să performeze cât mai bine”,a anunţat clubuş Al- Nasr.

Al-Nassr, echipă antrenată de francezul Rudi Garcia, a câştigat nouă titluri de campioană a Arabiei Saudite, ultimul în 2019.

Conform paginii de Wikipedia a clubului saudit, în staff-ul tehnic al francezului Garcia se află și maseurul român Alexander Vlad.

Citește și:

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post A murit Anita Pointer, una dintre membrele The Pointer Sisters. Grupul a devenit celebru cu hitul „I’m So… – Digi24
Next post Rusia a atacat Ucraina în noaptea dintre ani cu 45 de drone-kamikaze. Pe una scria ”Un an nou fericit!” – STIRILEPROTV.RO