Articol de GSP – Publicat miercuri, 14 decembrie 2022, 12:26 / Actualizat miercuri, 14 decembrie 2022 14:17
Calificată în primăvara Conference League și în luptă pentru locul în Liga 1, CFR Cluj plănuiește campania de transferuri din iarnă.
După duelurile din Conference League contra kosovarilor de la FC Balkani (1-1 și 1-0), Dan Petrescu a rămas impresionat de 3 jucători.
CSU CRAIOVA Între timp, în Superliga » Rotaru a anulat alegerile, l-a mazilit pe Cârțu și s-a pus președinte-patron: „De azi, doar eu decid!”
CFR Cluj vrea 3 jucători de la FC Balkani
Presa din Kosovo a anunțat că CFR Cluj se interesează de extrema stânga Ermal Krasniqi (24 de ani).
Negocierile au fost confirmate de sursele GSP.ro. În plus, trupa lui Dan Petrescu mai vrea alți doi jucători de la aceeași formație.
Extrema dreapta Meriton Korenica (25 de ani) și atacantul Albion Rrahmani (22 de ani) sunt ceilalți doi jucători de la FC Balkani care i-au luat ochii „Bursucului” și pentru care CFR Cluj Negociază.

Meriton Korenica // FOTO: Imago
Au jucat împotriva lui CFR Cluj
În meciul tur, terminat 1-1 în Kosovo, Korenica, Krasniqi și Rrahmani au fost titulari, dar au fost înlocuiți pe parcurs. Rrahmani a fost cel care în minutul 65 a dat pasa de gol pentru Thaqi.

Albion Rrahmani // FOTO:Imago
În retur, când CFR Cluj a câștigat cu 1-0, doar Korenica și Rrahmani au fost pe teren. Ambii au fost integraliști.
Plasează gratuit predicțiile tale pe meciul FCSB – CFR și poți câștiga 1.200 de lei cash! Premii totale de 4.000 de lei.
- Ermal Krasniqi mai are 6 luni de contract cu FC Balkani. Kosovarul e cotat la 375.000 de euro, iar în acest sezon are 11 goluri și 7 pase de gol în 30 de partide.
- Meriton Korenica (25 de ani) e extremă dreapta la bază, dar poate juca oriunde în linia din spatele vârfului. Are 10 goluri și 2 pase decisive în 30 de partide. E cotat la 300.000 de euro
- Atacantul Albion Rrahmani (24 de ani) mai are contract până în vara lui 2024, fiind transferat în iulie 2021. E cotat la 350.000 de euro și a reușit 14 goluri și 6 pase de gol în 14 partide.
Cu cine s-ar duela
În sistemul 4-3-3 pe care-l folosește la CFR Cluj, Dan Petrescu a mizat pe Roger, Petrila, Deac, Janga, în benzi, și pe Yeboah, Malele și Birligea în centru.
Citește și:
Cristi Balaj i-a răspuns lui Mihai Stoica: „Lipsă de fair-play! Așa a făcut și atunci”
Rezervă la Mondial, nelipsit din topul gafeurilor în Liga 1! Avantaj pentru CFR cu Istvan Kovacs la centru în derby-ul cu FCSB
Source: news.google.com