Cel puţin cinci morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac terorist comis în Ierusalim – Mediafax

Un militant islamist a deschis focul în faţa unei sinagogi din colonia evreiască Neve Yaakov, situată la periferia nord-estică a oraşului Ierusalim.

 

Cel puţin şapte persoane au fost ucise, iar alte 12 sunt rănite, unele fiind în stare critică, afirmă surse medicale citate de site-ul Ynetnews.com.

 

Autorul atacului a fost împuşcat mortal de agenţi ai serviciilor de securitate israeliene.

 

La locul atentatului au intervenit numeroase echipaje medicale şi membri ai forţelor speciale israeliene.

 

Atacul a fost salutat de grupul militant palestinian Jihadul Islamic. „Atacul armat este un semnal că Cisiordania şi Fâşia Gaza sunt unite împotriva inamicului israelian”, a declarat un lider al grupului islamist.

 

Atentatul intervine în contextul tensiunilor extreme generate de un raid militar israelian efectuat joi în oraşul Jenin, situat în Cisiordania, soldat cu cel puţin nouă morţi.

 

Grupuri islamiste din Fâşia Gaza au lansat cel puţin şase rachete, în cursul nopţii de joi spre vineri, spre sudul Israelului, dar nu s-au înregistrat victime. În replică, armata israeliană a bombardat vineri dimineaţă poziţii din Fâşia Gaza, teritoriu palestinian aflat sub controlul mişcării fundamentaliste Hamas. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post Dănuț Lupu îl face praf pe fotbalistul lui CS Dinamo care îl acuză că l-a… – Prosport
Next post Cum arată la 37 de ani românul care a avut ”pe masă” contractul de la FC Barcelona – DigiSport