Ce ar urma să se întâmple cu Mihai Pintilii, după ce Elias Charalambous va fi numit ”principal” la FCSB – DigiSport

  • Liga 1: U Craiova 1948 – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1

  • Liga 2: Oțelul – Steaua, joi, 20:00, DGS 1

Elias Charalambous, gata să semneze cu FCSB! Ce urmează pentru Mihai Pintilii?

Prin intermediul unor declarații date săptămânile trecute, Mihai Pintilii a transmis ce va face dacă FCSB va aduce un antrenor cu „normă întreagă”.

Aș accepta să fiu secund, de ce nu? Dacă n-am Licența Pro. Atât timp cât sunt lucrurile normale și vine un antrenor de la care am ce să învăț… Și acum, dacă ar aduce pe cineva, n-aș avea nicio problemă. Aș face un pas în spate, pentru ca eu să iau lucrurile treptat.

Situația a dus să rămân și să fiu. Probabil e greu să vină cineva acum după rezultate nu bune, foarte bune. Echipa era pe 14 când a plecat Nicolae Dică, toți ne întrebam dacă prindem play-off-ul”, spunea Pintilii.

Mai mult, Mihai Pintilii a transmis chiar că și-ar dori să fie doar antrenor secund: ”Eu aș vrea să fac pasul în spate, pentru că vreau să-mi iau licențele, să fiu în regulă, ca să nu-mi mai spună nimeni nimic. Eu voi rămâne, indiferent de situație”, a mai punctat fostul mijlocaș, în cadrul podcastului Victory Extra Time.

Anunțul lui Gigi Becali despre noul antrenor de la FCSB

Conform regulamentului, o echipă din Liga 1 are la dispoziție 30 de zile de la despărțirea de un antrenor pentru instalarea unui alt posesor de Licență PRO.

O să punem antrenor, o să vedem, să-l invităm pe Burchel (n.r. directorul Școlii de Antrenori de la FRF) să îi spună la antrenor ce jucători au voie să joace. O să-l punem pe Burchel să facă schimbările. O să fie străin. Cred că da, cipriotul, să vedem. Iar asta cu ce spun ei, că vin ei să controleze…

Eu le transmit să-și pună pofta în cui, că nu pot veni la mine în curte decât cu mandat de la judecător. Tâmpeniile lor pe care le cred ei…

Eu poate îl pun pe Ferguson, omul stă pe scaun și doar dirijează. Care-i treaba, acum ne învață Burchel să mergem pe stradă, să mâncăm? Le spune că n-au voie să mănânce carne de pește, să mănânce doar de porc? Punem antrenor și cu asta basta„, a spus Gigi Becali, la conferința de presă.

Câți bani urmează să-i dea Gigi Becali lui Elias Charalambous

Elias Charalambous este alesul lui Gigi Becali pentru funcția de antrenor cu licență PRO la FCSB. Cipriotul ar urma să aibă un salariu în valoare de 5.000 de euro la FCSB, anunță Fanatik. Ca o comparație, Leo Strizu, fostul antrenor cu licență PRO de la echipă, încasa 2.000 de euro.

Tehnicianul cipriot a ajuns în cursul serii de miercuri la București și urmează să pună la punct ultimele detalii alături de Gigi Becali. Ulterior, Charalambous va fi prezent de joi la baza de pregătire de la Berceni, iar luni va debuta în noua postură, la partida cu Sepsi.

  • Confruntarea dintre Sepsi și FCSB va avea loc luni, 3 aprilie, în direct pe Digi Sport 1, de la ora 20:30

Etichete: liga 1 , mihai pintilii , elias charalambous , fcsb


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Source: digisport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post Emil Săndoi a reacționat, după ce Cătălin Cîrjan a acuzat FRF: ”La această vârstă există fluctuații” – DigiSport
Next post Când ar putea să-şi înceapă Ucraina contraofensiva / Reznikov: „E pregătită pe mai multe direcţii” – HotNews.ro