Care este cel mai sigur oraș din România Cinci localități românești sunt în top 100 la nivel mondial – Digi24

Cei mai mulți oameni locuiesc acum la oraș, ceea ce face ca siguranța să reprezinte unul dintre cele mai importante aspecte de luat în considerare când te decizi unde vrei să trăiești. O destinație unde te simți în siguranță îți reduce stresul și frica resimțite când călătorești în străinătate sau când te muți într-o altă țară. Care sunt cele mai sigure orașe din lume, potrivit evaluării Numbeo?

Factorii luați în considerare pentru determinarea gradului de siguranță al orașelor:

  • Care este nivelul infracționalității;
  • Cât de sigur este să te plimbi prin oraș ziua și noaptea;
  • Care sunt șansele să fii jefuit sau să îți fie furată mașina;
  • Care sunt șansele să fii agresat fizic de persoane străine;
  • Care sunt șansele să fii insultat sau deranjat de cineva pe stradă;
  • Care sunt șansele să fii atacat din cauza culorii pielii, a originii etnice, a genului sau a religiei;
  • Câtă lume consumă sau vinde droguri.

În funcție de acești factori, orașele primesc un scor de la 0 la 100. Raportul Numbeo este cu atât mai semnificativ cu cât puțin mai mult de jumătate din populația globului trăiește acum la oraș, iar, până în 2050, este de așteptat ca aproape 70% dintre oameni să locuiască în orașe, potrivit Ranking Royals.

Este al șaselea an la rând când Abu Dhabi iese pe primul loc în topul celor mai sigure orașe din lume. Foto: Profimedia Images

1. Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite (scor: 88,2)

Capitala EAU a ieșit pentru al șaselea an la rând pe primul loc în topul celor mai sigure orașe din lume.

Abu Dhabi este un oraș în care cei mai mulți locuitori provin din alte țări, astfel că jafurile, răpirile și furturile sunt foarte rare. Străinii se feresc să comită infracțiuni întrucât ar putea fi deportați.

Bărbații și femeile se pot plimba pe stradă atât ziua, cât și noaptea fără nicio problemă. EAU este o țară bogată, iar Abu Dhabi este locul perfect pentru întreaga familie.

2. Doha, Qatar (scor: 86)

Dacă ceea ce cauți este să scapi de aglomerație, atunci Doha este locul perfect. Având toate serviciile de care ai nevoie, Doha a ieșit pe locul doi în topul celor mai sigure orașe din toată lumea pentru al treilea an la rând.

3. Ajman, EAU (scor: 85)

Poliția din Ajman a implementat multe proiecte de sporire a siguranței și programe de reducere a infracționalității, de a face drumurile mai sigure, de a răspunde mai repede la urgențe și de a pune la dispoziție servicii mai bune.

Rata infracționalității în Ajman este mult mai scăzută decât media celorlalte orașe din Emiratele Arabe Unite.

Taipei, Taiwan
Taipei, capitala Taiwanului, a obținut cel mai mic scor al infracționalității dintre toate orașele de pe listă. Foto: Profimedia Images

4. Taipei, Taiwan (scor: 84,9)

Dacă îți plac orașele din Asia, Taipei este făcut pentru tine. Are cel mai mic scor al infracționalității dintre toate orașele de pe listă, un sistem de transport public care funcționează bine și este sigur, iar locuitorii sunt unii dintre cei mai amabili oameni pe care îi vei întâlni vreodată.

Taipei este un centru financiar, guvernamental și artistic cu multe clădiri înalte și spații verzi frumoase.

5. Sharjah, EAU (scor: 84,6)

Sharjah este un oraș sigur, dar și mai ieftin decât multe altele de pe această listă. Orașul este protejat de foarte mulți polițiști și firme de securitate, iar camerele de supraveghere sunt montate peste tot prin oraș.

6. Dubai, EAU (scor: 83,8)

Este imposibil să nu fi auzit de Dubai, un oraș recunoscut pentru cât de sigur este. Mulți oameni care se mută în Dubai caută o carieră mai bună și un standard de trai mai ridicat.

Dubaiul se laudă cu unele dintre cele mai bune instituții, creșe și universități. Strategia guvernului de a pune accent pe siguranța cetățenilor săi și a vizitatorilor au făcut ca acest oraș să atragă mulți investitori și persoane talentate care vin să trăiască, să lucreze și să prospere aici.

San Sebastian, Spania
San Sebastian, oraș din nordul Spaniei, este unul dintre cele mai sigure orașe din Europa și este recunoscut pentru peisajele superbe. Foto: Profimedia Images

7. Qubec City, Canada (scor: 83,8)

Quebec City este singurul oraș din America de Nord care a reușit să intre în topul celor mai sigure 20 de orașe din lume și este considerat cel mai bun în privința siguranței copiilor.

Quebec are o rată a infracțiunilor violente și a crimelor mult mai mică decât aproape toate celelalte orașe importante din Canada și SUA. Locuitorii sunt pașnici și civilizați, iar pericolul producerii de jafuri și atacuri cu armă este foarte scăzut.

Orașul canadian este sigur, viu, modern și foarte prietenos cu turiștii, având o economie robustă.

8. Berna, Elveția (scor: 82,3)

Berna este ideală pentru străinii și turiștii pentru care siguranța este o prioritate. Cu un standard de trai foarte ridicat, mulțumită economiei prospere și infrastructurii dezvoltate, în orașul elvețian jafurile și furturile de mașini sunt o raritate.

Toată lumea – de la copii la politicieni – sunt de acord că Berna este un loc sigur și prietenos cu copiii, fiind ideal atât pentru cei care vizitează, cât și pentru cei care vor să se stabilească aici. Costurile pentru locuitori sunt, însă, ridicate.

9. San Sebastian, Spania (scor: 81,5)

San Sebastian este unul dintre cele mai sigure orașe din Europa și este recunoscut pentru peisajele superbe. Orașul din nordul Spaniei este ferit de cazurile de infracțiuni violente, iar șansele să te rănești sau să fii jefuit dacă te decizi să te muți aici sau dacă ești în vizită sunt foarte mici.

Rata infracționalității în San Sebastian este una dintre cele mai mici de pe întreg globul.

brașov
Orașul Brașov s-a clasat pe locul 54 și este al treilea cel mai sigur oraș din România. Foto: Profimedia Images

Pe ce locuri s-au clasat orașele românești

Cluj-Napoca a obținut 77,7 de puncte din 100 și este momentan pe locul 22, fiind considerat un oraș mai sigur decât locuri precum Zagreb (locul 25), capitala Croației, orașele olandeze Eindhoven (locul 24) și Groningen (locul 26) și chiar și capitala Islandei, Reykjavik (locul 30).

Celelalte orașe românești din top 100 sunt Timișoara (locul 32), Brașov (locul 54), București (locul 67) și Iași (84).

Capitala României a depășit la capitolul siguranței alte capitale europene importante precum Lisabona (locul 75), Madrid (locul 77), Amsterdam (locul 87), Oslo (locul 108) și Budapesta (locul 121).

Capitala Rusiei, Moscova (scor: 63,3), s-a clasat pe locul 136 în topul celor mai sigure orașe din lume.

caracas-venezuela
Dintre cele peste 400 de orașe din toată lumea care au fost evaluate de Numbeo, Caracas, capitala Venezuelei, este considerat cel mai periculos atât pentru turiști, cât și pentru locuitori. Colaj foto: Profimedia Images

Cele mai periculoase orașe din lume în 2023

1. Caracas, Venezuela (scor: 16,6)

2. Pretoria, Africa de Sud (scor: 18,1)

3. Durban, Africa de Sud (scor: 19,1)

4. Juhannesburg, Africa de Sud (scor: 19,2)

5. San Pedro Hulas, Honduras (scor: 19,3)

6. Port Moresby, Papua Noua Guinee (scor: 19,6)

7. Kabul, Afganistan (scor: 19,9)

8. Rio de Janeiro, Brazilia (scor: 22,3)

9. Alice Springs, Australia (scor: 22,5)

Editor : Raul Nețoiu

Source: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post Liga 2 | Oțelul – Steaua 3-2, Poli Iași – Gloria Buzău 1-1, Unirea Dej – Dinamo 0-3. Toate golurile – DigiSport
Next post Se încheie epoca Sanna Marin în fruntea guvernului finlandez. Partidul de opoziție Coaliția Națională a câștigat alegerile, iar Petteri Orpo va avea misiunea de a forma un nou guvern – HotNews.ro