Call of Duty pe Switch: promisiunea Microsoft pentru a îmbuna autoritățile – Zona IT

Achiziția Activision Blizzard de către Microsoft ajunge din ce în ce mai aproape de final. În acest moment, tranzacția este analizată de mai multe autorități din numeroase țări pentru a stabili dacă achiziția le-ar oferi celor de la Microsoft un monopol sau un avantaj prea mare pe piața de gaming.

Și până acum s-au ridicat câteva semne de întrebare. Sony este cel mai înfocat adversar al acestui deal și susține că, în cazul în care franciza Call of Duty se transformă în exclusivitate pentru Xbox, atunci asta reprezintă un avantaj prea mare pentru Microsoft în această piață. Compania Sony este motivată de faptul că este locul 1 mondial când vine vorba de gaming, iar o lovitură ca asta ar putea detrona firma japoneză de pe poziția fruntașă.

Și tot acest procedeu reprezintă și cea mai mare provocare pentru Microsoft. Este în interesul lor ca tranzacția să se finalizeze complet, iar ca asta să se întâmple, oficialii companiei au început să facă niște promisiuni… ciudate.

În primul rând, Phil Spencer (CEO-ul Xbox) a declarat că divizia pe care o conduce va începe un proces prin care să aducă toate jocurile Call of Duty pe platforma celor de la Nintendo pe o perioadă de 10 ani, dacă achiziția se finalizează cu succes. Asta e ciudat, pentru că niciun joc Call of Duty nu a aterizat până acum pe Nintendo Switch, și mi-e teamă că hardware-ul slab al consolei portabile ar putea stagna progresul tehnic al jocurilor în sine.

Pe de altă parte, tot Phil Spencer a anunțat că seria Call of Duty va continua să fie lansată pe Steam concomitent cu lansarea oficială. Astea sunt vești bune, dar cum și Gabe Newell (fondator și președinte Valve) spune, nu este o surpriză faptul că Microsoft va vrea să le ofere consumatorilor opțiuni cât mai variate când vine vorba de unde vor să se joace noile titluri din serie.

Sigur, ambele aceste promisiuni sunt doar atât. Este posibil să vedem un Call of Duty pe Switch (eventual în 2024) daca tranzacția se finalizează cu succes, și exact ăsta este scopul acestor anunțuri. Phil Spencer vrea să le arate autorităților că Microsoft este deschisă să aducă această franciză pe cât mai multe platforme, tocmai pentru a-i îmbuna și a le arăta ca e în regulă ca achiziția să se încheie cu bine.

Dar lucrurile nu se termină aici. Menționam la început că Sony este principala companie care se opune vehement acestei tranzacții. Ei bine, Brad Smith (președintele Microsoft) a declarat că este dispus oricând să stea la o masă cu oficialii Sony și să semneze un acord pe 10 ani de a aduce Call of Duty pe Playstation, exact ca în cazul Nintendo.

Toate astea sună bine, și mă bucur să văd că Microsoft sunt deschiși în a face lucruri bune (chiar dacă este și interesul lor) pentru consumatori. Până la urmă, cu cât o franciză precum Call of Duty este mai accesibilă și mai disponibilă pe cât mai multe platforme, cu atât mai bine. Rămâne de văzut cum va arăta portarea pe Switch, însă. Pentru asta nu sunt așa încrezător.

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post Complexul lui Cristiano Ronaldo! Ce nu a reușit să facă niciodată starul Portugaliei la Cupa Mondială – DigiSport
Next post Lovitură de stat dejucată în Germania. Mai mulți extremiști și foști militari plănuiau să ocupe… – Digi24