
Australian OpenDjokovic a dat cărțile pe față: „Da, am o motivație în plus”! Cele două motive invocate de sârbACUM 2 ORE
La ediția din 2013, Azarenka a trecut în semifinale de Sloane Stephens, care avea pe atunci doar 19 ani, dar victoria sa a fost umbrită oarecum de o mare controversă. Când a servit pentru meci în setul secund, la 5-3, Vika a ratat 5 mingi de meci și ulterior și-a pierdut serviciul. A cerut o pauză de vestiar, acuzând probleme medicale, iar apoi a revenit și a închis meciul pe serviciul adversarei. Bielorusa a fost acuzată că a trișat, deoarece și-a luat pauza doar pentru a o scoate din ritm pe americancă.
Novak Djokovic, sprijinit de Viktoria Azarenka în controversa legată de accidentarea sa
În acest context, Azarenka a fost rugată să-și spună părerea despre situația lui Djokovic și nu a ezitat să se plaseze de partea acestuia. Bielorusa a recunoscut că a suferit enorm când i-a fost pusă la îndoială corectitudinea, în 2013, și a menționat că astfel de povești sunt inventatede cele mai multe ori.
„Pot rezona cu ceea ce a spus Novak zilele trecute. Există uneori, nu știu, o dorință incredibilă de a ne împărți în răufăcători și eroi, e inventată o poveste care trebuie scrisă. Dar nu suntem ticăloși sau eroi, suntem ființe umane obișnuite care trec prin atât de multe lucruri, iar ipotezele, judecățile și toate acele comentarii sunt niște porcării pentru că nimeni nu știe întreaga poveste.
Știi cu adevărat ce s-a întâmplat acum zece ani? Este una dintre cele mai rele momente pe care le-am trăit vreodată. Felul în care am fost tratată, felul în care a trebuit să mă justific până târziu în noapte pentru că nimeni nu m-a crezut…”, a declarat Azarenka la conferința de presă de după meciul cu Pegula.
„Nu puteam să respir, simțeam că am un atac de cord”, spunea Azarenka în 2013, după partida cu Stephens, în urma acuzațiilor cum că ar fi apelat la tertipul pauzei de vestiar pentru a stopa revenirea advresarei.
Australian OpenAndrey Rublev nu a fost surprins de nivelul lui Novak Djokovic: „A făcut totul cum trebuie”ACUM 4 OREAustralian OpenRybakina duce lipsă de sponsori! Anunțul kazahăi după calificarea în semifinalele Australian OpenACUM 12 ORE
Source: news.google.com