
Rusia, așa cum o cunoaștem, ar putea să nu supraviețuiască în următorul deceniu, potrivit unui nou studiu realizat de prestigiosul think tank american The Atlantic Council, citat de Sky News.
Un sondaj realizat în rândul a 167 de experți, care și-au împărtășit opiniile cu privire la cum ar putea arăta geopolitica, mișcările sociale și politice și alte domenii peste 10 ani, au declarat pentru think tank că Rusia riscă să nu supraviețuiască în starea în care se află în prezent.
Conform sondajului, 40% dintre experți au prezis că Rusia se va rupe pe plan intern până în 2033 „din cauza revoluției, a războiului civil, a dezintegrării politice sau din alte motive”.
Între timp, 46% dintre respondenți se așteaptă ca Rusia să devină fie un „stat eșuat” într-un deceniu, fie să se „rupă” până în 2033.
Atlantic Council a mai spus că europenii au fost deosebit de pesimiști în ceea ce privește ruperea Rusiei, 49% dintre ei prezicând un astfel de eveniment.
Source: news.google.com