Anunțul lui Luka Modric după ce Croația a obținut locul 3 la Cupa Mondială 2022: „Am trecut prin toate” – DigiSport

  • Liga 1: Petrolul – U Craiova 1948, duminică, 14:30, DGS 1

  • Liga 1: ArgeșMioveni, duminică, 12:00, DGS 1

Luka Modric a dat detalii despre viitorul său după Croația – Maroc 2-1

Mijlocașul Luka Modric, care a împlinit 37 de ani în septembrie, a dat detalii despre viitorul său.

„În ultimii ani, jucătorii tineri au arătat calitate, au adus energie, viitorul fotbalului nostru este strălucit. Unii sunt aici pentru prima dată și au câștigat deja o medalie. Mie mi-au trebuit 12 ani.

Am trecut prin toate și prin orice. Ei ar trebui să aprecieze (n.r.: șansa de a fi luat o medalia la prima participare la Cupa Mondială). Eu voi continua să joc pentru Croația în Nations League. După aceea, vom vedea cum o să procedez”, a spus Luka Modric, potrivit index.hr.

Galerie Foto

Luka Modric, cel mai titrat jucător croat, are o ofertă, deși are 37 de ani

Modric este jucătorul cu cele mai multe selecții din istoria naționalei Croației, 162. El este și căpitan și are 23 de goluri în tricoul țării sale.

A debutat la națională în martie 2006 și a participat la patru „Europene” și la patru mondiale. E considerat cel mai mare jucător croat din toate timpurile și are 27 de trofee în carieră: 21 cu Real Madrid și 6 cu Dinamo Zagreb.

„Noi am făcut ceva cu adevărat teribil pentru fotbalul din Croația. Ne doream aurul, am fost aproape. Putem să fim mândri de jocul nostru și mergem în Croația ca învingători.

Mergem acum să sărbătorim acasă. Succesele cu echipa națională sunt speciale pentru mine și mă fac fericit. Ca echipă, am crescut foarte mult. Croația nu este un miracol care se întâmplă o dată la 20 de ani. Nu pot să mă uit acum la noi ca la un cal negru, ci ca la o forță în fotbal”, a spus Luka Modric.

Deși are 37 de ani, Luka Modric are o ofertă surprinzătoare. Jose Mourinho îl vrea la AS Roma.

Etichete: luka modric , finala mica cupa mondiala , croatia maroc


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post Universitatea Craiova – Chindia Târgoviște 2-0, ACUM, pe Digi Sport 1. Meci spectaculos în Bănie! Dâmbovițenii rămân în zece – DigiSport
Next post Reacția fratelui lui Kylian Mbappe după ce a debutat la PSG la 15 ani. Sergio Ramos și Marco Verratti i-au fost colegi – DigiSport