Ambasadorul rus la Stockholm: Suedia şi Finlanda vor deveni „ţinte legitime” pentru Moscova după ce intră… – Digi24

Finlanda şi Suedia vor deveni „ţinte legitime” ale „represaliilor” Rusiei odată ce vor fi membre ale NATO, susține ambasadorul Rusiei la Stockholm, relansând retorica ameninţărilor Moscovei.

„După aderarea Finlandei şi Suediei, lungimea totală a frontierelor dintre Rusia şi NATO aproape se va dubla”, a spus ambasadorul Viktor Tatarinţev într-un text postat pe site-ul misiunii ruse în Suedia, potrivit Agerpres.

„Dacă i se mai pare cuiva că acest lucru va ameliora într-un fel sau altul securitatea Europei, fiţi siguri că noii membri ai blocului ostil vor deveni o ţintă legitimă pentru măsurile de represalii ruse, inclusiv cele de natură militară”, a avertizat diplomatul.

Avertismentul intervine după ce Moscova a părut în ultimele luni să renunţe la ameninţările vizând cele două capitale nordice, după decizia lor istorică din luna mai de a solicita aderarea la Alianţa Nord-Atlantică.

Candidaturile, care întorc pagina deceniilor de neutralitate, sunt o consecinţă directă a invaziei Rusiei în Ucraina.

Ţară frontalieră cu Rusia, Finlanda aşteaptă doar ratificarea promisă de preşedintele Recep Tayyip Erdogan pentru aderarea la NATO.

În ceea ce priveşte Suedia, candidatura ei s-a transformat într-un calvar diplomatic şi se confruntă în prezent cu un veto din partea Ankarei, precum şi cu o întârziere a ratificării acesteia de către Ungaria.

Cu toate acestea, Stockholmul încă speră să adere înaintea următorului summit NATO din iulie de la Vilnius.

După invadarea Ucrainei, opinia publică a basculat spectaculos în favoarea NATO, depăşind 80% sprijin în Finlanda şi apropiindu-se de două treimi în Suedia, potrivit sondajelor.

Însă pentru ambasadorul Rusiei la Stockholm, care s-a născut la Herson în Ucraina actuală, Suedia „păşeşte în abis” dorind să adere la NATO.

Deplângând, printre altele, o decizie „pripită” fără referendum naţional, el a insistat asupra riscului ca, în cele din urmă, comandamentul NATO „să decidă să intre pe deplin în conflict”.

„În acest caz, suedezii vor fi, fără îndoială, atraşi şi trimişi la moarte pentru interesele altora”, a scris Tatarinţev, citat de AFP.

Editor : M.B.

Source: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post România, victorie cu emoții pe final în meciul cu Belarus din preliminariile EURO 2024. Clasamentul grupei… – Digi24
Next post Putin pregăteşte Rusia pentru un „război veşnic” cu Occidentul. „Pare că nu înțelege cum să piardă” (The… – Digi24