
Conform sursei citate, Mutu este în pole-position pentru a prelua banca echipei aflate pe locul 16 în Serie A. Practic, „Briliantul” are mingea în terenul său și doar el va decide dacă va accepta sau nu să o antreneze pe Salernitana. Despărțirea de Rapid nu e, însă, o decizie atât de simplă. Giuleștenii au șanse mari să-și îndeplinească obiectivul, acela de a intra în play-off și chiar să ocupe un loc de cupă europeană la finalul sezonului.
Romanian Liga IPetrolul i-a stabilit prețul lui Gicu Grozav. Mutu îl vrea rapid în GiuleștiIERI LA 07:37
Adrian Mutu, dorit de Salernitana
Astfel, Mutu este pus în situația de a alege să rămână la un club unde a avut rezultate bune, poate peste așteptări, și a pleca într-un campionat de top, și nu oricare, ci acela în care a cunoscut cele mai mari satisfacții ca și jucător.
Șansele de a ajunge în Serie A nu se ivesc în fiecare zi, cu atât mai puțin pentru antrenorii străini și fără mare experiență cum e Adrian Mutu. Chiar dacă Salernitana nu este un club cu mari pretenții, poate fi o rampă de lansare către formații mai galonate din „Cizmă”. Gruparea din Salerno are un sezon slab, dar rămânerea în Serie A nu ar trebui să fie o mare problemă. După 18 etape, Salernitana are 18 puncte, cu 9 mai multe decât Sampdoria și Verona, primele două echipe aflate sub linia retrogradării.
Conform sursei citate, dacă nu vor ajunge la un acord cu Adrian Mutu, șefii Salernitanei vor alege dintre Walter Mazzarri și Eusebio Di Francesco, ambii liberi de contract. Dacă va ajunge în Serie A, Mutu ar deveni primul antrenor român de la Constantin Gâlcă încoace care antrenează într-unul din cele 5 campionate de top ale Europei. Acesta din urmă a pregătit-o pe Espanyol între decembrie 2015 și mai 2016.
FotbalAdrian Mutu, prima reacție după decesul lui Sinisa Mihajlovic! „A fost o onoare să joc împotriva ta”16/12/2022 LA 17:44Romanian Liga IAdrian Mutu a anunțat cine sunt fotbaliștii care pleacă de la Rapid în această iarnă14/12/2022 LA 20:30
Source: news.google.com